Elaborarea și depunerea unui proiect pentru accesarea de fonduri nerambursabile, europene sau naționale, este un proces destul de anevoios, în mare parte din cauza birocrației excesive. Din cauza numeroaselor fraude cu fonduri europene, în ultimii ani s-au introdus mai multe condiții ce trebuie îndeplinite de către solicitanți, mai multe documente doveditoare etc.
Cu toate acestea, cu o documentare riguroasă și cu ajutorul unui consultant ori a unei echipe de consultanță în domeniu, oricine care îndeplinește criteriile de eligibilitate poate aplica pentru unul din multele programe existente la ora actuală.
În funcție de programul pentru care se aplică, solicitantul are două variante: să își scrie singur proiectul sau să apeleze la ajutor de specialitate. Astfel, există programe mai ”ușoare”, unde cererile de finanțare se pot realiza fără prea mari probleme și de către solicitant, dar și programe pentru care este absolut necesară experiența unui consultant pentru depunerea unui proiect.
Pe de altă parte, indiferent de programul pentru care se aplică, solcitantul se poate confrunta cu o serie de probleme care îl pot împiedica să depună proiectul la timp sau să depună un proiect corect, eligibil, sau cu un punctaj mare.
Dificultăți în deslușirea cerințelor
Ghidul solicitantului oferă toate informațiile necesare pentru elaborarea și depunerea unui proiect cu finanțare nerambursabilă și fiecare program în parte are propiul astfel de ghid. Cu toate acestea, o persoană fără prea multă experiență în domeniu (dar chiar și una cu destulă experință) poate găsi dificil să descifreze toate cerințele din Ghidul parcurs. În plus, multe cerințe pot fi înțelese și aplicate greșit, fapt care va duce, în cel mai rău caz, la respingerea proiectului.
Schimbarea regulilor
Nu de puține ori s-a întâmplat ca Ghidurile solicitanților să se schimbe cu puțin timp înainte de deschiderea apelurilor de proiecte. Și chiar dacă autoritățile competente au făcut în așa fel încât toată lumea să aibă timp pentru efectuarea modificărilor respective, există riscul ca unii solicitanți să nu afle în timp util de modificările aduse Ghidurilor și să depună proiectele cu erori.
Neîncadrarea în timp
Deși apelurile de proiecte sunt deschise în jur de câteva luni, în funcție de fiecare program, cel mai indicat este ca proiectele să fie depuse cât mai aproape de data deschiderii apelului. În caz contrar există riscul ca, deși proiectul este eligibil, să nu mai primească finanțare ca urmare a epuizării fondurilor. Astfel, pentru șanse cât mai mari de succes, este bine ca proiectul să fie pregătit imediat după lansarea Ghidului solicitantului și depus chiar în prima zi a apelului, dacă este posibil. Evident, și punctajul proiectului trebuie să depășească pragul de calitate impus de autoritatea de management.
Birocrația excesivă
Pe măsură ce înaintezi cu elaborarea proiectului vei descoperi că ai nevoie de noi și noi documente și declarații justificative, mai greu sau mai ușor de obținut sau realizat. Dacă simți că nu faci față volumului mare de muncă sau că nu mai poți ține evidența documentelor, acum e momentul să apelezi la o firmă de consultanță (sau chiar la un singur consultant, dacă resursele financiare sunt limitate).
0 Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a putea adăunga un comentariu!